Regiunea istorică DOBROGEA
Dobrogea reprezintă o provincie istorică care cuprinde zone din România şi Bulgaria. Cunoscută şi sub numele de Dacia Pontică sau Sciţia Minor cuprinde teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră.
Suprafaţa
Organizare administrativă
Istoric
Începând de la mijlocul secolului al VII-lea î.e.n. grecii ionieni de pe litoralul Asiei Mici au întemeiat o serie de colonii pe ţărmul maritim al actualului judeţ Constanţa, printre care se numărau Histria şi Tomis, iar grecii dorieni – Callatis (Mangalia). Prin intermediul acestor colonii, prin schimburile comerciale care se efectuau, grecii antici au stabilit legături cu geţii localizaţi, lăsând numeroase informaţii arheologice şi istorice despre populaţia din zonă, despre ocupaţiile, obiceiurile şi modul lor de viaţă.
Înainte de cucerirea Daciei de către romani, Dobrogea – pe atunci Schythia Minor – a intrat sub stăpânirea romană (sec. I î.e.n.). Ca urmare, Dobrogea poate fi considerată ca fiind prima provincie romană dintre toate provinciile româneşti de mai târziu. Aşezarea geografică la interferenţa drumurilor ce legau apusul Europei de lumea bizantină din estul Europei a făcut ca, la începutul evului mediu, Dobrogea, să suporte consecinţele disputei dintre migratori.
La sfârşitul secolului al XIV – lea Dobrogea intră pentru aproape cinci secole sub stăpânirea imperiului otoman, efectele dureroase ale acestei stăpâniri seculare fiind mai ales de natura economică şi naţională. Dobrogea, teatrul de luptă între armatele ţariste şi otomane, a revenit la patria mama în urma războiului din anii 1877-1878, care a consacrat cucerirea independenţei de stat a României.
Aşezare
Este limitată: la nord de masivul Dobrogei (Munţii Măcinului - munţi scunzi, tociţi), înconjurat de podişuri larg vălurite (Podişul Tulcei, Podişul Babadag, Podişul Casimcei) întrerupte de depresiuni, la nord-est de Delta Dunării, la est de Marea Neagră şi la sud de un podiş tabular, cu fragmentare redusă, cu caracter de câmpie de eroziune.
Clima
- este continentală secetoasă, cu excepţia ţărmului marin
Populaţia
- români (majoritari), alte grupuri semnificate: turci, tătari, ruşi/lipoveni şi restul greci şi aromâni
|